Irisul pitic

Iris reticulata

Familia: Iridaceae

Genul: Iris

Specia: I.reticulata

Se numără printre plantele care înfloresc timpuriu (februarie-martie). E o floare  viu colorată, cu un parfum discret, care ne încântă privirile și sufletele  într-o perioadă în care totul pare înghețat și adormit. Irisul pitic e o plantă cu bulbi, având o înălțime de 15-20cm.

Se potrivește la amenajarea rocăriilor sau a rondourilor însorite, dar este și o excelentă plantă la ghiveci. 

Acești "piticoți" sunt în parcul din Grevenmacher (Luxemburg).

Denumirea genului, Iris, este de origine greacă și înseamnă curcubeu. În mitologia greacă Iris era zeița-mesager care călătorea pe curcubeu între cer și pământ pentru a duce veștile din Olimp pământenilor.[1] Reticulata (epitetul specific)  este de origine latină și înseamnă reticular, referindu-se  la  bulbul plantei.

Denumiri în alte limbi: Netted iris (engleză), Zwergiris (germană), Recéshagymáju nőszirom (maghiară), Iris réticulé (franceză).


Bibliografie:  
1.http://botanix.org/?cat=52 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Brândușa de primăvară

Bulgărele de zăpadă/Călinul